În perioada 8–9 iulie, Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) a organizat, împreună cu parteneri naționali și internaționali, două exerciții de simulare strategică (Table-Top Exercise – TTX) menite să consolideze reziliența și capacitatea de reacție în fața amenințărilor cibernetice.

Primul exercițiu a vizat testarea capacității de reacție la nivel național, reunind reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale și ai principalilor operatori de telecomunicații. Scopul principal a fost identificarea vulnerabilităților, îmbunătățirea mecanismelor de coordonare interinstituțională și stabilirea responsabilităților clare în gestionarea incidentelor majore. Acest demers reprezintă o investiție strategică în siguranța cetățenilor și a economiei digitale și marchează un pas important către o abordare incluzivă și integrată a securității cibernetice.

Cel de-al doilea exercițiu a fost dedicat cooperării transfrontaliere, fiind organizat în colaborare cu partenerii din România și Ucraina. Participanții au simulat scenarii complexe de criză cibernetică, cu accent pe gestionarea comună a incidentelor, schimbul rapid și sigur de informații și coordonarea deciziilor între autoritățile celor trei state. Acest exercițiu a demonstrat că, într-un peisaj de amenințări tot mai interconectat, cooperarea regională solidă este esențială pentru protejarea spațiului digital comun.

Evenimentele au fost organizate cu sprijinul Programului de dezvoltare profesională NATO – Republica Moldova, al E-Governance Academy prin Proiectul UE de asistență rapidă în domeniul securității cibernetice, precum și al Centrului de excelență NATO pentru Apărare Cibernetică Cooperativă (CCDCOE).

Prin aceste exerciții, ASC își reafirmă angajamentul de a dezvolta capacități naționale de apărare cibernetică, de a consolida parteneriatele regionale și internaționale și de a contribui la crearea unui mediu digital mai sigur și mai rezilient pentru cetățeni și instituții.