Agenția pentru Securitate Cibernetică a participat la cea de-a patra ediție a summitului International Counter Ransomware Initiative (CRI), eveniment internațional strategic dedicat consolidării rezilienței cibernetice a infrastructurilor critice în fața atacurilor ransomware.
Evenimentul, care a avut loc între 30 septembrie și 3 octombrie 2024 la Washington D.C., a reunit 68 de membri din întreaga lume, având ca scop dezvoltarea unei reacții colective la amenințările ransomware. În cadrul întâlnirilor desfășurate în Organizația Statelor Americane (OAS), Centrul de Formare al Departamentului de Stat și Cartierul General al NASA, s-au reafirmat obiectivele comune de întărire a rezistenței cibernetice și de consolidare a cooperării internaționale.
Un moment important al summitului a fost anunțarea lansării unui fond de sprijin pentru victimele ransomware, administrat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), care va oferi asistență rapidă țărilor afectate de aceste atacuri cibernetice.
În premieră, summitul a inclus o întreagă zi dedicată inteligenței artificiale și aplicabilității acesteia în combaterea atacurilor ransomware, în special în ceea ce privește urmărirea actorilor amenințări și contracararea dezinformării.
Link către Statement: International Counter Ransomware Initiative 2024 - Joint Statement.
